Prima impresie după revenirea acasă...
Întâlnirea cu prietenii sau pur și simplu cunoscuții: „ce faci?” (la o întrebare cât se poate de proastă și un răpuns pe măsură) – „bine! Mă adaptez...”, - „te adaptezi acasă?!”... da, și mi se pare că cei care revin mai întâi trec printr-o perioadă de adaptare – nu pentru că au uitat unde au crescut, ci pentru că se așteptă la înțelegere din parte celor care i-au crescut, se așteptă ca dezvoltarea lor să fie, dacă nu remarcată (apreciată, în termeni ideali) cel puțin se așteaptă să fie acceptată și de aici vine înțelegerea.
Totuși în decurs de 10 zile m-am adaptat (deși mai visez oamenii care m-au marcat în decursul lunilor de când nu am fost acasă, deși mai sesizez limba română lipsă)...
O altă descoperire – este că toți vor să plece... nu că înainte nu vroia nimeni, dar acum acest curent e prezent mai ales printre prieteni - și mă gândesc că am crescut (ce descoperire naivă!), iar lumea se schimbă toți caută un viitor mai bun alt-undeva decât acasă
Mai aud, vreau desi îmi vine greu să cred – că am putea pune aici bazele unui viitor împreună...
Asta pentru ca prioritatile s-au schimbat. Nu ca mai inainte nimeni nu era materialist nu isi dorea o viata mai bogata. Dar acum aceasta este, as spune unica prioritate pentru unii... sau poate e o necesitate...? In contextul celor ce se intaimpla la noi in tara cred ca e un fel de neconcordanta a dorintelor cu posibilitatile. Din care cauza cautam locul unde ar fi cel mai potrivit pentru a le imbina... desi in mare parte "dam cu nasul" in aceeasi problema... chiar daca posibilitatile sunt mai accesibile, deja dorintele sunt altele...
RăspundețiȘtergere