articole vechi pe un nou blog

pe aceasta pagina sunt publicate unele articolelor de pe vechiul blog:

25 august 2010. Bucurestiul poate fi  jungla, cartier de tigani, Micul Paris, o Italie pierduta in praf, o Spanie nocturna saicu pur si simplu capitala Bucuresti – un oras plin de enigme si de oameni.
Acum ca sa nu fiu inteleasa gresit (desi fiecare opinie e corecta), în prima zi am crezut ca am gresit strada (orasul), un cartier vechi, cladiri gata, gata sa se prabuseasca si o lume care se uita ciudat la mine (concretizez sunt imbracata cat se poate de decent).
A doua zi un am intalnit persoane foarte dragute, ce sunt dispuse sa-ti sara in ajutor cu pretul de a pierde timp cu tine, dar in acelasi timp ciudate – si mi-am facut o impresie (desi stereotipizata) ca romanii sunt gata sa vorbeasca despre istorie, sa se planga ca lumea e asa si nu altfel doar sa placa strainilor, pot zambi fals(imprumut de la americani) doar sa obtina avantaj in discutie. Ceea ce si-au pastrat ca natie este receptivitatea, sper sa nu se globalizeze in UE.
Modestie – sau „Povara Bunatatii Noatre”, un popor cu un trecut prea zbuciumat, trei zone (Transilvania, Bucovina si Moldova) unite prin proverbul unde’s doi puterea creste, ca dupa  aia sa-si uite istoria si sa fie caracteristic numai „eu sunt cel mai bun”…
Cat despre Bucurestiul de noapte, poti italni diferiti, dar chiar diferiti oameni, de la „rataciti in Bucuresti” prin voia soartei, la „party in Bucuresti” pentru ca e capitala tuturor posibilitatlor. ok, am eu ceva personal cu noptile, dar merita sa descoperi o alta lume de noapte.

2 august2010.Roșia-Montană. Now I am a volunteer in Romania. Here I will be reporter through “Stakeholder in Action” project. It will be an opportunity to develop my journalistic skills, because I have  finished my degree in journalism. For this reason I am happy to discover another culture, history and a lot of kind people, because in this stage more than 15 people participate, from different countries such as – Germany, Spain, Austria, Georgia, Italy, France and of course the people from Romania, the host country.
Romania and Moldova are similar, because we have the same history and I don’t see a big difference, maybe just between the places. Also it’s easy for me because I know the language, but living in a flat with five people from different cultures it is a challenge and also an experience to live, to cook or to change our stereotypes.
I am in Romania for the fourth time, and it is a pleasure for me to discover again its beauties. For me every city is a legend, like every person who lives in. Also it’s a pleasure for me to travel, to see the mountains or beautiful sea, and usually I get lost myself on the enigmatic streets, but it’s not a big problem, because if it’s happens you can ask somebody for help, doesn’t matter if you know the Romanian or not. For my surprise here are a lot of persons who know English.
During one week, since I am here, I was in Cluj-Napoca by hitchhike with one other volunteer, for the first time in my life. In 18 hours we did approximately 500 km by 7 cars and we met o lot of people who were glad to retell us about their country and their city.
I hope to have a great time in Romania, during five months which I will spend here in Arad – an interesting city which I discover day by day.
PS: this article with some modifications was edited in our first newsletter in Arad.




29 mai 2010. Cămin anul III. Încă o noapte pierdută într-o cameră de nebuni, m-a trezit din visarea dimineții (petrecută la calculator) o ușă izbită fără milă, de parcă am trăi într-un hotel cu sunet ermeric… Este doamna de la recepție, care a făcut ochi, după orele bune de somn. Nebunie, afară totul începe  să prindă fața zorilor, iar noaptea, încetul cu încetul dispare… colegele de camera, ai impresia, că sunt într-o stare de somn profund, iar pe holurile caminului învăluit în mireasma mucegaiului de ani, se aud sunete, lumea prinde viață. Chiar dacă e prea dimineață, pentru cafea, o voce de copil strigă, și pași de elefant strivesc podul, ce începe viața de mahala. Eu aștept ciripitul păsărilor să-mi aline dorul de casă unde cel mai bine se văd stelele și luna plină care ornează cerul în nuanțe de zână.
Scârțâit de pat vechi într-o cameră de studenți, încet, încet ne trezim la viață. Dimineață, n-aduce doar trezire, ci și imaginea gunoiului de afară, piatra civilizată care sta pe temelia unei case prospăt clădite și maidanezi ce se ascund în rouă pentru a încălzi pământul saturat de atâta ploaie. A început să cânte muzica din tunel, e radio-manea. În așteptarea dimineații care pleacă adorm… Sunt prea obosită pentru verificarea pulsului, în rutina mahalalei fiecare își are propriul univers, mai mult sau mai puțin înțeles de ceilalți. Terra se scarpină pe la tâmple o deranjează homo-sapiens. Or să treacă...

2 mai 2010. EU.Mi-am adus aminte de o dulce experienta… De fapt vreau sa scriu despre eXchange-ul in Iasi (dar mi-au iesit mai multe)
Am inceput facultatea in speranta ca scap de casa, voi fi in sfarsit singura si nu ma mai cert cu nimeni, in plus aveam nevoie de alti oameni. Deci sunt in anul I: Jumatate de an invat de parca unicul lucru pe care il cunosc este universitatea… La prima sesiune, imi dau seama ca lucrurile nu stau tocmai asa cum mi-am imaginat, iar notele (care ar fi o recompensa, nici intr-un caz un scop) se pun dupoa ochi frumosi, dupa cunoscuti si de multe ori pur si simplu se pun, fara circumstante. Al doielea semestru, fac orice altceva in afara de facultate – conferinte, viata persoanala, voluntariat (esuat…) si radio, prima mea pasiune jurnalistica, plec in Romania (mi se parea ca e cea mai mare realizare). Practica o fac, la fel la radio, intreaga vara, si nu-mi pare rau ca e doar practica, in timp ce colegii mei lucrau deja…  De ce prima pasiune este radio? caci iti da posibilitatea sa te exprimi, sa vorbesti unei multimi, iar uneori sa-i ajuti, sa fii tu insuti si nimeni sa nu te cunoasca, dar sa te asculte.
un aliniat pentru anul intai…
Am mai crescut, sunt anul doi, frecventa din ce in ce mai redusa… dar de rezultate nu ma plang, caci imi traiesc viata de student, cu lipsuri si multă dragoste din partea parintilor. Semestrul doi, anul doi, am intrat in AIESEC. Iar de aici se incepe o viata mai intensa. Conferinte, oameni, comunicare, experienta internationala, lideri, intelegere, sfaturi, profesionalism, transparenta, feed-back constructiv, distractie si multa munca, sunt doar cateva cuvinte ce poate nu ar caracteriza in totalitate organizatia, dar e o parte importanta din viata mea de student. revin la facultate, practica o fac la TV, o alta pasiune, mult mai intensa, plina de emotii, adrenalina si experienta. Am facut stiri la o televiziune, retransmisa, pe teritoriul Moldovei.
un alt aliniat pentru anul doi…
In anul trei, primul semestru fac un atelier TV cu germanii(si continui sa-mi dezvolt pasiunea) , invat ce inseamna sa fii punctual, cum trebuie sa tii microfonul, pun mana pentru prima data pe o camera de luat vederi, stiu sa fac editarea (pentru necesitati personale), si incerc sa privesc lumea prin obiectiv mai diferit decat altii pe monitor. Inteleg ca sunt indragostita, iar unicul tratament este sa-mi continui activitatea in televiziune (ceea ce incerc sa fac). Al doilea semestru, vreau sa incerc ceva nou, ceva altceva, si dupa ce a am obosit de obisnuit, am profitat de oportunitatea de a pleca in eXchange, un schimb de experienta in alt mediu. Am ales cea mai accesibila tara, Romania. O dulce experienta din punct de vedere al internationalismului, culturii si libertatii. Daca e sa judec un om, as face-o doar din punct de vedere al calatoriilor pe care si-a asumat responsabilitatea sa le exploreze. Oamneni deosebiti sunt in AIESEC, indiferent de tara in care sunt, pentru ca au aceleasi valori, si aceleasi principii. Am fost in Iasi, un orasel ce m-a impresionat prin istoria ce o emana, unul mult mai linistit, cu oameni imbracati cu mai mult gust si mai putina vulgaritate decat in capitala Bucuresti. Acum sunt in prag de absolvire, fac practica la o televiziune, din intamplare si din pasiune.
Nu-mi pare rau ca am profitat de ceea ce am considerat important!
Ce urmeaza? nu stiu, in urmatorii trei ani voi profita de alte experiente, pe care am sa le explorez intr-un mod mai intens sau pur si simplu mai diferit. Cert e ca toti au parte de aceleasi sanse, depinde doar de tine cum profiti de ele :)


1 Aprilie 2010. 7 Aprilie premiera. Premiera spectacolului „7 aprilie”, o inscenare a crudului adevar din 7 aprilie 2009. Jocul actorilor de la Satiricus, a fost direct, crud, realist si plin de farmec. S-a inceput cu o relatare a revolutiei, si anume s-a jucat rolul lui Valeriu Boboc – tanarul ucis in imprejurari misterioase chiar de 7 aprilie. Adevar pe care presedintele interimar Mihai Ghimpu a promis ca ni-l va comunica peste 7 zile, tot atunci Valeriu Boboc „va primi” „ordinul Republicii” post mortem(!)
Fondalul sonor iti inducea o stare de revolta, una plina de retrairi in ceea ce priveste 7 aprilie, iar imaginile care au insotit piesa ne-a dat posibilitatea sa fim mai aproape de patrie, intr-un fel sau altul.
Mi-a placut cum s-a intrat in sala(arhiplina), pe un „coridor al mortii” unde erai intampinat de politistii mascati si inarmati cu bate, iar in capatul tunelului era lumina…
Dupa „moartea lui Boboc” s-a inscenat cat mai colorat, viata unei familii tipic moldovenesti – parintii plecati peste hotare, copii ce sufera, bunic care voteaza comunistii… Ce poate fi mai realist decat aceasta imagine? Cati dintre noi au crescut cu un singur parinte?! Si oare de ce au castigat alegerile comunistii?! Pentru ca nu sunt oameni care sa opteze pentru schimare… Si de ce sunt frustrati tinerii? pentru ca nu-si pot alege singuri viitorul…
Spectacol sugestiv, premiera dura, care a lasat mai multe puncte de suspensie, la ce trebuie sa ne gandim, sau mai bine cum sa actionam!
Spectacolul “7 aprilie 2009″ este realizat în baza piesei “Coridorul morţii”de Irina Nechit şi a dramaturgiei lui Constantin Cheianu, “Cu bunelul, ce facem?”, regizat de Sandu Grecu si echipa sa de la Satiricus.
Din proprie perspectiva merita sa-l vezi, nu pentru ca e despre 7 aprilie, ci deoarece contine elemente istorice pe care le construim noi, pe care le creem in fiecare zi,insa poate ajutati de jocul scenic le vom intelege mai mult sau mai putin…



13 aprilie 2010. 7 aprilie - un an văzut prin mine. Sunt ceea ce fac in fiecare zi, sunt modelat (de cele mai multe ori/sau de fiecare data) de societatea in care trăiesc. Acum apare o intrebare cine sunt eu – ca individ, dacă nu știu in ce fel de societate supraviețuiesc, dacă nu stiu cum să ma manifest în cadrul in care exist?! Cum aflu cine sunt după 7 aprilie?
Posibil sunt prea multe intrebări pentru inceput, dar ce facem in situația in care suntem, când criza de nationalitate se succede celorlalte crize (economică, politică si socială)… Intrebari aparent retorice. Dar să trecem prin prisma memoriei, istoria pe care am creat-o cu mana noastra, pe care am semnat cu sânge. Vrem libertate, vrem o democratie în care sa triumfe corectitudinea, cel putin teoretică (daca ar exista)…
Să trecem de criza social-nationala a evenimentelor din 7 aprilie 2009.
Un 7 aprilie care ne-a clasat pe piata internationala, adică lumea a mai aflat si de noi, memeorie de scurtă durată, pentru că doar noi mai tinem minte durerea.  Daca pana acum eram recunoscuti, (intr-un spatiu restrans), ca producatori de vin, bomboane si „Dragostea din tei”, de O’zone, atunci azi suntem renumiti (partial) si prin revolutia, organizata on-line. O revolta a tinerilor care asteapta schimbarea, care au scandat cantra tradarii, contra hotiei politice si contra comunismului.
A trecut aproape un an de la evenimentul dureros pentru noi ca natiune, dar care mai este viu in mintea celor implicați. Am participat cu totii, am participat, fie ca martori, fie ca persoane ce au comentat, fie ca – cei care au fost scosi cu forta din case… Cu toții stim că autoritatile au creat conditii de conflict, oamenii erau obligati sa vada lumea cu alti ochi, cu cei ai terorismului, daca primele pietre au fost aruncate de provocatori, atunci celelalte au fost –din efectul de turma, si aici am revenit de unde am pornit – suntem ceea ce facem in fiecare zi, suntem modelati de societate.
Iar acum după un an cine suntem?!
Nu avem cuvinte, suntem o popor, care a pierdut notiunea de responsabilitate sociala. De ce s-a meritat moartea a 4 persoane, de ce peste 800 de persoane torturati, si de ce doar 31 de dosare penale, iar spre solutionare niciunul?
Oare de ce am ajuns la criza in care tinerii au scandat pentru dreptate, libertate de a avea casa(!) Curios, chiar si nationalistii vad ca suntem acelasi popor, dar in state diferite. De ce, pledam pentru unire, dar in adevaratul sens nu facem nimic? și aici nu vreau să sugerez nimic, sunt conștientă de realitatea pe care o avem, iar intrebarile pe care mi le pun sunt doar retorice.
De ce nu suntem cu sufletul alaturi de oamenii care au luptat pentru drepatate, iar cand vine vorba sa vorbim deschis despre ceea ce simtim suntem constransi de prejudecati? Cat de multi au vrut sa participe la proteste? Chiar si cei care nu au fost prezenti, au fost cu sufeltul acolo, iar lipsa lor e (ne)motivata de factori pur banali –(dar care fac parte din realitatea pe care o traim zi de zi) – „Nu vreau sa fiu concediat!”, „eu am probleme mai importante de rezolvat”(ce poate fi mai important decât națiunea, când ea are nevoie de tine).
Oare unde ne clasam ca natiune? Sau, exista aceasta clasificare pentru noi?!
E unul dintre evenimentele care ne-au evidentiat,7 aprilie este un moment de rascruce in istoria nationala. Acum depinde daca acest punct culminant va schimba societatea pe termen lung? Oare liberalii – actuala putere va putea profita din urma votului de incredere care i-a fost acoradat?!
7 aprilie este un moment dureros pentru cei care din cauza loviturilor de atunci si-au incheiat o etapa din viata lor; de parca aceste evenimente au fost cea mai utila lectie pe care o poti invata dintr-o viata, oare te poti maturiza atat de repede? S-au mobilizat pentru o constiinta nationala matura, pentru niste rezultate disperate. Mai intai au fost lumanarile in semn de doliu national, pentru alegeri falsificate de un regim ce a sadit ura, cenzura, tradare, teama de a vorbi, teama de a te exprima liber. De parca o sute de ani(1812- 1918) de dominatie tarista nu au fost destul, mai era nevoie de 8 ani in care un popor, si asa lipsit de soartă, să învate  ce inseamna soarta vitrega, sa invete ce inseamna falsificarea ideilor prin credintele unui popor, prin valorile fundamentale ale ueni societati…
Într-adevar oameni care au suferit, sunt acum diferiti de ceilalti, nu de asta ca au mai multa experienta (oare isi doreste cineva o experienta in care sa vezi moartea cu ochii?! Aici pot aminti si de conflicul transnistrian), ci pentru ca durerea din ochii lor este o tradătoare a josnicei legi din tara. De parca ne-am intors cu vreo suta de ani si am rezolvat toate problemele cu ajutorul bastoanelor…
Durere, disperare, jale, sange, vieti si lectii din care am invatat, dar am platit un pret prea mare, am invatat sa facem lumea mai buna… ochii care au vazut moarte, inima ce a simtit ca totul se prabuseste, ca voturile lor nu au fost considerate  nevalabile, ca tot ce vei incerca sa zici, sau sa gandesti va fi suspendat de altii, va fi judecat si penalizat… victime pe care daca le intrebi despre experienta lor, vor plange, fara sa-si arate lacrimile, dar vei simti ca ura fata de nedreptate este in aer, tensiunea este imposibil de inlaturat, iar ei stau singuri… cine ar intelege, daca nu a trecut prin prisma sufletului cele simtite..
Ciudat un an de zile, in care actele de vandalism, angajaţii poliţiei şi asasinii lui Valeriu Boboc sunt în libertate.(!) un an in care unii au pierdut luni de zile prin cabinete pentru a da marturii. De fiecare data acelasi scenariu – un interogatoriu demoralizator, in care victimele sunt obligate (fara/cu) intentie sa-si aminteasca fiecare lovitura de baston, si in ce zona a corpului a fost lovit… de fiecare data acelasi rezultat cazul se cerceteaza, se cauta vinovatul, uneori acesta este in fata ta, iar tu trebuie sa-ti tii cumpatul si sa povestesti, de parca ai povesti aceeasi poveste unui copil ca sa adoarma mai usor, fara sa ia in calcul bataile inimii care se accelereaza, fara sa ia aiba emotii, si fara sa-si dee seama ca interogatoriul sa va repeta ori de cate ori politia va considera necesar…
Am avut parte de sustinerea tinerilor de peste Prut, am avut parte de caldura celor care au stiut sa fie aproape de noi si ne-au oferit o mana de ajutor (in)suficient… In decurs de un an s-au schimbat multe, ca de exemplu – am obtinut facilitarea debandirii cetateniei romane, am fost supusi unor testari, ca mai apoi sa vedem care sunt adevaratii nostri prieteni. In decurs de un an am stabilit relatii stranse cu Romania. Țara oferindu-ne suport chiar in conditiile in care le-am impus anumite restrictii – vize pentru cetățenii romani, acuzarea in implicarea acestora la protestele din 7 aprilie… dar situatia s-a ameliorat – am inceput să scoatem gardul de fier dintre aceste doua state, mai nou, persoanele vor avea permis de trecere a frontierei fără viză. Un pas inainte.
Un an, pe agenda mass-media au aparut noi, si noi subiecte de mediatizat, in fiecare zi alti actori se succed in fata cetatenilor… iar evenimentele care au umbrit istoria, si asa tanara a unui stat (in)dependent. Accidentul rămânde o enigma… poate peste un an, dar poate peste doi… sau peste 10 se va auzi – cazul Boboc, de la o oarecare revolutie din 7 aprilie s-a rezolvat. Cum? Va intrebati? Nu, nu s-a gasit vinovatul. Parintii acestuia au renunatat la lupta pentru a demonstra un adevar…
NB am făcut comentarii, in limita cunostintelor si ale sentimentelor, nu am acuzat si nu am aparat pe nimeni, căci am văzut lacrimi si din partea victemelor, dar stiu ca si organele de stat au mame.

16 martie 2010. De ce anume jurnalism. In fiecare zi ma gândesc de ce anume jurnalism?
Iar răspunsul este relativ simplu – fiecare om pentru care lucrezi, fiecare nouă istorie despre care scri. Îți formează personalitatea. Simți că în fiecare zi ai pentru cine trăi, ai un scop și respectiv ești  apreciat.
Între timp mă redescopăr si eu, în ciocnirea realității cu mine se formează jurnalismul, lucrez pentru profesionalism, lucrez pentru tine.
Vreau sa fac o mulțime de lucruri, care sa-mi ofere posibilitatea de împlinire – si anume am inteles ca jurnalismul nu se face din profesie, sau pentru ca esti dator cuiva ca ai absolvit o facultate(din greseala/cu greseli)ci pentru ca simti fiecare om, fiecare eveniment ca fiind unul ce te caracterizeza, ce trece prin tine cu tot tragicul sau bucuriile care in deasebeste.
Incepusem de la faptul ca vreau sa fac un milion de nimicuri, care ar avea sens…Nu că acest verb(a vrea) ar fi caracteristic copiilor, ci pentru ca sunt plina de scopuri.
acum imi dau seama ca de fapt unul dintre punctele chee in conceperea si realizarea unei idei este A VREA. Doar stabilind cu strictete ce vrei si de ce poti sa lupti pentru îndeplinirea scopurilor pe care le ai.
e primul pas spre succes, e unul dintre esentialii pasi, care te directioneaza catre realizarea proprie :)


15 noiembrie 2009. Boala secolului XXI e SINGURĂTATEA.
Dacă te întrebi de multe ori ” ce să fac, sunt singur/ă?” Mai jos găsești metode de a folosi util singurătatea, nu de a scăpa de ea:
Mai întâi de toate relaxează-te, când nu eşti încordat poţi mult mai uşor să iei hotărâri, deci-respiră adânc, fă câteva exerciţii pentru a te elibera de stres şi gândeşete-te la tine (fără să fim egoiişti, – EU este cea mai importantă persoană).
Nu te deranjează nimeni, deci poţi să-ţi planifici timpul. Pune pe hârtie câteva lucruri pe care vrei(sau trebuie) să le faci, ca de exemplu eu:
    • vreau să citesc, (deci i-au o carte pentru a mă relaxa şi încep să o savurez cu o foame, încât singură mă mir de ce nu am găsit timp până acum şi de ce nu am citit, în acelaşi timp mă bucur că nimeni nu mă deranjează cu ţipete, sâcâieli sau orice tip de zgomot, pentru că citesc);
    • vreau să fac sport, (oamenii moderni sunt din ce în ce mai sedentari, e un moment oportun să fac bazin, aerobică sau să sar într-un picior- e şi ăsta un sport :) );
    • vreau să desenez(chiar n+am făcut-o de mult, îmi iau un creion, o lamă şi o foaie, astfel încep a crea minuni, care mă reprezintă, sau care aş vrea să le am, făra ca cineva să-mi vadă sau să râdă de stângăciile mele bizare);
    • vreau să privesc televizorul, (o fac, cu o poftă, adică încerc toate butoanele posibile şi imposibile, nu e nimeni care să vrea să privească alt canal, decât cel care îl vreau eu :));
    • vreau să-mi dedic o oră în care să lenevesc, (atunci lenevesc, am nevoie de linişte şi de relaxare, în acelaşi timp pot să mă gândesc la viitor, la paşii pe care vreau să-i fac pentru a transpune visele în practică, după ce mă trezesc sunt mai hotărâtă în a acţiona, şi o fac!);
    • trebuie să-mi planific timpul, (să văd unde  (nu) am fost eficientă, şi respectiv să fac anumite concluzii, anumite strategii de a fi mai productivă, şi o fac!);
    • trebuie să-mi văd părinţii, (iau un transport şi plec să-i văd, nu are rost să pierd timpul în căutarea a nu ştiu ce, când ei îmi pot oferi protecţie, un sfat şi sprijinul necesar);
    • vreau să plec la biserică, (nu trebuie să fiu cu cineva ca s-o fac, îl găsesc pe Dumnezeu în mine, şi plac la EL)…
Singurătatea e o boală, doar dacă gândeşti aşa, renunţă la a te plânge şi încearcă să savurezi fiecare clipă indiferent cu cine eşti, învaţă-te să te iubeşti, să fii tu însuţi şi să profiţi de timp, căci nimeni nu-l poate întoarce, la fel ţine cont de atitudinea ta faţă de lume. E important cum te simţi, dar nu cum eşti…
P.S. În aceleaşi ordine de idei vă urez să nu vă simţiţi niciodată singuri, dar să fiţi înconjuraţi, sau cel puţin să simţiţi prezenţa persoanelor dragi în preajmă.

8 noiembrie 2009. cum scapi de un băiat?! Te acostează băieți care nu-ți plac, nu te interesează sau te irită? În continuare îți propun câteva sugestii cum să te debarasezi de ei.
Află ce tip de persoană este, iar în dependență de băiat vei lua hotărârile potrivite situației tale:
Familialistul. Dacă vrea o relație serioasă, îi spui din start că ai/că simpatizezi/că placi pe altul, în plus îi zici că merită mai mult decât îi poți oferi tu (chiar dacă știi ce valorezi);Instabilul. Dacă vrea o relație trecătoare – e mai ușor – invită-l la o cină unde vor fi și părinții tăi, dacă refuză fără să ofere un motiv serios cu siguanță că nu vede o relație de lungă durată cu tine;Orgoliosul. Dacă reprezintă tipul exagerat de mândru – desigur că te va invita la o cafea, atunci ai șansa să scapi de el – iei și câteva prietene cu tine; nu va putea să le alunge, dar nici să-ți mai propună să vă vedeți, se va simți rănit în propriul orgoliu;Holteiul. Dacă e mereu înconjurat de fete și totuși e singur; în același timp te-a ales pe tine, căci te consideră unică, dar tu paradoxal nu-l placi – nu te folosi de bunătatea lui, spune-i că te mai gândești. E prea orgolios ca să te întrebe a doua oară, iar dacă te vede cu altcineva, sitația e rezolvată;Romanticul. Te înconjoară cu poezii, idei din altă lume(chiar dacă-ți plac, știi că relația voastră nu e durabilă și sunteți de pe două planete diferite). Îl contrazici diplomatic, îi arăți că realitatea este pe pământ și nu în povești, dacă e băiat deștept va ințelege că diferența dintre voi e prea mare ca să continuie.Indiferentul. Ai făcut marea greșeală să accepți o relație cu unul de ăsta, scapă repede – căci mereu e cu cine vrea, puțin îl interesează că exiști și tu. Chiar dacă e greu, răspunde-i cu aceeași monedă – indiferență totală – când etratat așa se simte inferior și-o să încerce să recapete încrederea, însă doar până o obține, deci nu crede, pur și simplu cautăți de viața ta.Obsedatul. Dacă ai întâlnit așa băieți, rămâi cu el, numai dacă îți place să fii (super/supra/exagerat de) dominată, să ți se verifice telefonul/e-email-ul/buzunarele/prietenele, în plus învață-te să răspunzi la: „de ce ăla s-a uitat la tine? De ce azi ai îmbrăcat chiloți verzi, doar știi că mie îmi plac cei negri…” Adio, viață personală… De ăștia scapi, la început, bazându-te pe intuiție, spune „NU” din start și nu te teme să rămâi singură, decât să-te sinucizi cu el…
Reguli de aur – nu-i fă să sufere, căci toți avem sentimente; în plus nu uita că odată ce ai luat o decizie, nu dai înapoi, decât în situații excepționale –dacă între voi a apărut o dragoste eternă, altfel pari banală și lipsită de caracter
Toate sugestiile de mai sus nu sunt garantate, fii sigură că vrei sa scapi de el dar conștientizează că fiecare dintre noi merită o șansă.
P.S. După ce ai scăpat de toți, să nu te întrebi de ce „speciile rare” fug de tine(straniu,dar mai sunt și tipi educați). Pentru că ai devenit prea ocupată, prea independentă, prea sigură și mult prea dotată, lasă o portiță spre inima ta.

2 noiembrie 2009. Take, Ianke si Cadâr. În sfârșit mi-am luat porția de cultură, nu că n-aș avea deloc. Am vrut să zic, în sfârșit mi-am făcut timp pentru a mă delecta cu o piesă teatrală(Take, Ianke și Cadâr, Teatrul Mihai Eminescu).
O piesă comico- realistă; uimitoare prin faptul că regizorul – Viatalie Rusu, încearcă să redea o parte a vieții prin doi prieteni. Aceștea sunt deja la a doua vârstă și trec printr-o perioadă dificilă – copii – fata lui Ianke și băiatul lui Take, vor să se căsătorească. Aparent căsătoria celor doi pare imposibilă, deoarece unul este evreu iar celălalt creștin ortodox. Părinții sunt influențați mai mult de  gura lumii – ce-or să zică alții, sau dacă vor pierde clienții (ambii au prăvălie), în același timp ei riscă să rămână fără copiii – care amenință că vor pleca
Aici, pentru a rezolva problema apare personajul Cadâr – un turc – vecinul celor doi, el încearcă în fel și chip să-i împace, să găsească soluții, și chiar să mintă – pentru că e o cauză nobilă – dragostea dintre copiii Ana și Ionel.
Ianke este personajul plin de umor  – care se bazează pe faptul că – nenorocirile vin la oamenii supărați, pe tot parcursul piesei, el încearcă să facă glumească și să emane pozitivism.
Take este puțin mai realist, dar totuși naivitatea ambilor părinți rămași singuri redă o parte importantă a vieții cotidiene.
Piesa este recomandată persoanelor stereotipizate, pesimiste, și cu odrasle de măritat/însurat. Ceilalți pot fi scutiți de a cheltui zâmbetul și buna dispoziție pe teatru.
Cât de multe poți învăța!
P.S. Ce-am învățat eu? Că oamenii pozitivi pot rezolva mai ușor problemele, că timpul rămâne a fi trecător, nu merită și noi să-l irosim pe nimicuri; că trebuie să-i asculți pe toți, dar să-ți faci propriile concluzii, fără mari influențe din partea pesimismului, gurii lumii și că soarta are propriile reguli, noi doar le direcționăm în favoarea noastră.

31 octombrie 2009. Am învățat... Citisem undeva „am învățat a învăța…” și mă întreb – ce-am învățat eu?
Trece timpul pe lângă noi și trece ireversibil, fără întoarcere, fără folos uneori și fără să spună – „stai, privește în jurul tău!!!” E toamnă, colorat, de o frumusețe să admiri corola de minuni a lumii… Dar cine vede? Câți dintre voi v-ați oprit în mijlocul naturii să vă delectați cu deliciile ei? Sunt conștientă că omului modern nu-i ajunge timp, acesta fiind dușmanul nostru. Cum ne comportăm cu el așa este și răspunsul lui, asupra cererilor.
Ar mai fi ceva.. Câți dintre voi știu că 24 de ore sunt date de Dumnezeu pentru a reuși de toate(8 ore pentru sine, când dormi; 8 ore pentru serviciu, pasiuni, preocupări; iar 8 pentru familie), și toți au aceeași cantitate de ore, depinde de noi cum ierarhizăm evenimentele astfel ca să ne reușească mai multe, în același timp ca să balansăm și soarta. Căci nimeni nu se naște învățat, noi suntem cei care învață a învăța de toate, dar din păcate(sau din fericire pentru unii) fără să și utilizeze cele asimilate…
Câți dintre voi au ieșit cu prietenii lor, pur și simplu pentru a discuta?! Fără să aibă nevoie de ei pentru a le întoarce datoriile sau să ceară ajutor. Câți dintre voi acordă timp părinților, familiei?! Ei sunt asemeni timpului… Ziua de mâine niciodată nu va veni, mereu veți întâmpina azi și ieri… Câți dintre voi își urmează visul, nu pentru că așa a vrut mama, nu pentru că așa e la modă, dar pentru că așa vreau eu.
Și nu mai vreau să fiu lirică, conștientizez, realitatea, trăiesc și eu în ea, dar nu-mi place că majoritatea se plâng pe timp, pe lume, pe ceilalți, pe soartă, pe tot ce-i înconjoară, dar niciodată nu văd rezolvarea problemei în ei. Gândurile noastre sunt generatoare de acțiuni, și nu invers.
Învâț a învăța că lumea are și minuni, care trec pe lângă mine dacă nu le acord atenție, dacă nu mă implic în făurirea lor și dacă nu sunt responsabilă pentru ele.

6 Octombrie 2009. Femeia și bărbatul două enigme. Fiecare are părerile și apucăturile sale. Ideal sau perfectă??? Întrebare retorică, deoarece așa sau altfel, toți avem neajunsurile și plusurile noastre.
Mai jos aveți unica oportunitate să faceți cunoștință cu unele dintre calitățile pe care trebuie sau ar fi de dorit, fără obligatoriu, să le aibă un El și o Ea…
El – înțelepciunea de a găsi o Ea independentă;
Ea- rafinamentul de a nu-l înșela pe El în văzul lumii;
El – sinceritatea față de Ea;
Ea – încrederea verificată în El;

Ea – discretă până la refuz, față de El;El -conștient de realitatea superiorității Ei,
El – cu simțul responsabilității dezvoltat;
Ea – cu sentimentul limitei bine pus la punct;
El – romantic-realist înrăit;
Ea – grațioasă, dar firească, fără exagerare;
El – rațional și plin de farmec adolescentin;
Ea – cu o inimă ce plesnește de bunătate;
El – cu un suflet nemărginit;
Ea – imaginație bogată;
El- cu umor dar fără omor(sau cât mai puțin umor negru, sarcastic);
Ea – o infailibilă remarcabilă;
El – profesionist în ale cuceririi;
Ea – gingășie amestecată cu inaccesibilitate remaniată;
El- un cavaler plin de evlavie și demnitate;
Ea- o rebelă liniștită;
El- puternic, dar care sție să prețuiască o singură femeie;
Ea – e admirată de toți, dar iubește pe unul;
La fel cum gusturile nu se discută și părerile voastre pot fi diversificate. Aștept comentarii, aprecieri, negări, sau tot felul de sugestii.



4 septembrie 2009. O zi din viață să-mi  fi dat, O zi mi-era de-ajuns”
„pe lângă plopii fără soț”, Mihai Eminescu

Gândindu-mă la Eminescu, mă întrebam ce face un @-er în decursul unei zile?!…
Trezirea la ora 6 dimineața. Când somnul este cel mai dulce, telefonul îți mângâie urechile cu un cântecel. Mai lenevești câteva minute și te apuci cu entuziasm de îndeplinirea agendei…
S-a început Universiate, deci primul lucru – te duci s-o vizitezi… Pe drum ai „marele noroc” să întâlnești oamenii minunați ai Republicii Moldova, care te trimit la origini foarte (non)diplomat. Ieșind din infernalul transport, în care te-au atins toți (in)voluntar, găsești cu greu printre zecile de clădiri care împânzesc orașul, Universitatea. În auditoriu – nimic nou: aceleași fețe, pe care se citește insuficiență de somn și plictisealăde viață… Te așezi unde este liber –  în ultima bancă. Te apuci de citit istoria, caci nu ai chef de lectura în glas, a profului. Vrei să citești dar, te apucă un dor de „Hey, AIESEC!!!”… Peste jumate de oră – gata! ești nemulțumit de tot și te aventurezi în a schimba radical lumea. Mai întâi ieși din clasă foarte îndrăzneț. Plecarea ta i-a trezit nițel pe colegi.
Tu îți continui drumul și te îndrepți spre sediul @, care încă miroase a reparație. Nu este nici 12, deci sediul încă doarme, dacă se rătăcește cineva prin spațiu, ziua devine norocoasă. Calculatoarele sunt libere, dar… internetul nu se conectează, nu poți să-ți verifici poșta, cel puțin te apuci de scris. Te apuci de aranjat lucrurile pe ici colo… După masă sediul devine mai viu. Unii sună la companii, alții discută aprins –OC-urile, alții planifică, învață… Dacă nu te implici totul devine plictisitor. Nici nu-ți dai seama când a trecut ziua, chiar dacă ți-ai planificat să fii la 20.00 acasă, nu poți să refuzi o întâlnire neformală, care a apărut instantaneu căci pentru echipă și tu ești important…
Fericit că azi ai realizat atâtea, te îndrepți extenuat acasă. Odată ajuns, îți schimbi caietul din geantă sperând că a doua zi te vei reține mai mult la Universitate. Îți verifici poșta, mai discuți cu prietenii, afli ultimele noutăți.
La ora fixă 00.00 te culci. Mâine te eșteptă o noua zi nebună, chiar dacă  n-ai să schimbi lumea ești sigur că Viața merită a fi trăită!!!

Daniel Ciugureanu -Promotor al vietii publice din Basarabia
Bivol Alexandra
USM
Studentă anul II
Facultatea de Jurnalism şi Stiinţe ale Comunicării
Cet article raconte la vie de Daniel Ciugureanu – un homme trés important dans la vie politique de la Roumanie (1885-1950).
Il a contribue enormement a l`integrité de ce pays. Quand il etudie en Kiev, en 1908 il a fondé la cercle «L`Eveil» – qui luttais pour l`Union avec la Roumanie.
Grace a l`activité nationalle il est exilé dans la Siberie, mais il a courru.
En 1917, il a participé active a la declaration d`outanomie du Basarabie, a la proclamation de Republic Moldaviene et a la formation de premier gouvernement.
Meme si a la 24 janvier 1918 la Bassarabie a devenu independant, il considerait qu´elle a un avenir seulement avec la Roumanie. Daniel Ciugureanu a milité pour la protection territorialle du Roumanie et l´augmentation d´elle prestige dans tout la monde.
Il est mort a la 6 mai 1950.
Stimat Cititor,
În cele ce urmează am să-ţi relatez viaţa unui om de seamă în politica romînească din prima jumătate a secolului trecut, personalitatea, care a contribuit esenţial la aducerea Basarabiei înstrăinate la sânul patriei mamei – România. Numele lui – Daniel Ciugureanu, a fost ţinut în umbră, chiar dacă prin jertfa sa a îndeplinit dorinţa tuturor românilor – Marea Unire.
S-a născut la 9 decembrie 1885 în judeţul Hotin, a fost fiul preotului Alexandru şi al Ecaterinei Ciugureanu. Învăţătura a început-o în familie, studiile primare le-a făcut în sat, iar cele secundare la Bălţi şi la Seminarul Teologic din Chişinău. A studiat la Faculatatea de Medicină a Universităţii din Kiev, unde şi-a susţinut şi doctoratul în Ştiinţele medicale. Făcând parte dintr-o familie de intelectuali – de timpuriu şi-a dat seama de rostul cărţii.
În 1908 împreună cu alţi tineri basarabeni a înfiinţat cercul „Deşteptarea” care avea scopul de a trezi conştiinţa naţională şi cel mai important – care opta pentru unirea cu România. Datorită activităţii naţionale în 1912 a fost exilat în Siberia, de unde evadează şi se întoarce în Kiev. După absolvirea Facultăţii e repartizat ca medic-şef la Spitalul din satul Vorniceni, jud. Lăpuşna. Contribuie la apariţia revistei „Cuvânt Moldovenesc”, în 1914 apare şi ziarul cu aceeaşi denumire (publicaţia a avut un rol deosebit în viaţa spirituală a Basarabiei).
Daniel Ciugureanu continuiă sa fie urmărit de poliţia politică rusă pentru atitudinea sa critică faţă de relaţia dintre Rusia şi România. Fuge însă nu se ştie unde şi reapare la izbucnirea revoluţiei în 1917, participând activ la toate transformările din această perioadă istorică în Basarabia. Dându-şi seama de importanţa evenimentului Ciugureanu a închegat toate forţele patriotice pentru a scoate Basarabia din haosul rusesc.
Basarabia trebuia să lupte pentru o viaţă mai bună s-au să accepte o înrobire mai abominabilă decât cea pe care a supotat-o mai mult de un secol. Dându-şi seama de aceste condiţii Daniel Ciugureanu a contribuit substanţial la formarea Sfatului Ţării, a făcut parte din Biroul de Organizare al acestuia şi a fost ales deputat din partea Partidului Naţional Moldovenesc.
A participat activ la declararea autonomiei Basarabiei, proclamarea Republicii Moldoveneşti şi formarea primului Guvern, la fel e însărcinat pentru a constitui cel de al doilea guvern.
În timpul mandatului său de preşedinte al Consiliului de Miniştri, Chişinăul devine centrul principal al Mişcării pentru Unirea tuturor românilor. În capitală ăşi dăduseră întâlnire refugiaţi din Trasilvania, Bucovina, Serbia, Macedonuia şi Vechiul Regat.
La 24 ianuarie 1918, zi în care se sărbătorea Unirea Principatelor de la 1858, Sfatul Ţării a declarat Indeperndenţa Republicii Democratice Moldoveneşti, astfel Basarabia se rupe definitiv de Rusia.
În aceeaşi calitate Daniel Ciugureanu a emis un act diplomatic de recunoaştere a indepedenţei ţării următoarelor state : Austria, Anglia, Danemarca, Elveția, Franța, Germania, Grecia, Italia, Norvegia, Olanda, Portugalia, SUA, Spania, Suedia, Turcia.
Cu toate acestea el nu credea că Basarabia trebuie să rămână independentă pentru totdeauna, concepând starea de suveranitatea ca moment preliminar pentru unirea cu România.
În cursul lunii martie 1918 devenea tot mai evident că Unirea Basarabiei cu România era singura soluţie pentru tînăra Republică Moldovenească. Astfel în cadrul întâlnirilor cu oficialii români avute în timpul mandatului său de şef al Guvernului, Daniel Ciugureanu a prezentat şi a susţinut planul Unirii. Principiile puse la baza proiectului au fost acceptate de reprezentanţii României şi astfel la 27 martie 1918 Sfatul Ţării de la Chişinăau a votat Unirea Basarabiei cu România.
Declaraţia de Unire a Basarabiei cu România:
1. Sfatul Ţării urma să ducă la bun sfîrşit o reformă agrară care trebuia să fie acceptată fără obiectiuni de guvernul roman;
2. Basarabia avea să rămînă autonomă având să aibă propriul său organ legislativ,Sfatul Ţării ales prin unanimitate;
3. Sfatul Ţării avea să voteze bugetul local,urma să controleze consiliile Zemstvelor şi oraşelor şi avea să numească funcţionarii administraţiei locale;
4. Recrutările aveau să fie făcute pe baze teritoriale ;
5. Legile locale şi forma de administrare puteau fi schimbate numai cu acordul reprezentanţilor locali;
6. Drepturile minorităşilor urmau să fie garantate prin lege şi respectate îin statul roman;â
7. Doi reprezentanţi ai Basarabiei aveau să facă parte din guvernul central roman;
8. Basarabia urma să trimită în Parlamentul Romaniei un număr de deputaţi proporţional cu populaţia regiunii;
9. Toate alegerile aveau să fie organizate pe baze democratice, urmand sa se bazeze pe votul direct, egal, secret şi univerersal;
10. Noua Constituţie urma să garanteze libertatea cuvantului şi a religiei;
11.Urma să fie proclamată o amnistie pentru toate persoanle care comisese infracţiuni politice în timpul revoluţiei.
Din cei 135 de deputaţi prezenţi, 86 au votat în favoarea Unirii, 3 – împotrivă, iar 36 s-au abţinut, 13 deputaţi fiind absenţi.Citirea rezultatului a fost însoţită de aplauze furtunoase şi strigăte entuziaste Trăiască Unirea cu Romania!!!
Regele Ferdinand I a trimis o telegramă de felicitare pentru măreţul act înfăptuit. Astfel, Daniel Ciugureanu a fost decorat cu ordinul „Coroana României” în gradul de Mare Ofiţer.
După Unirea Basarabiei cu România el a exercitat funcţia de ministru în 4 guverne:
1.Guvernul Alexandru Marghiloman (19 martie 1918 – 5 noiembrie 1918);
2.Guvernul General Constabtib Coandă (6 noiembrie 1918 – 12 decembrie 1918);
3.Guvernul Ion I.C.Gratian (12 decembrie 1918 – 27 septembrie 1919);
4.Guvernul General Artur Văitoianu (27 septembrie 1919 – 30 noiembrie 1919).
La fel a fost parlamentar în mai multe legislaturi:
Parlamentar în mai multe legislaturi:
1919 – deputat da Chişinău;
1922 – deputat de Cetatea Albă şi vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor;
1926 – deputat de Lăpuşna;
1931 – deputat de Hotin;
1933 – senator de Tighina şi vicesepreşedinte al Senatului.
În timpul mandatelor sale de ministru în Guvernul Central al României el a condus delegaţii la Paris şi Londra, unde a susţinut unirea provinciilor româneşti, a militat pentru apărarea integrităţii teritoriale a României şi sporirea prestigiului ei în lume.
A arătat pericolul pe care îl constituie „bolşevismul” pentru ţările europene şi mai ales pentru România. Menţiona că pentru „multe zeci de ani de aici înainte, cea de căpetenie îngrijorare pentru statul român va fi constituită din problema rusă”. Cu strângere de inimă pot menţiona ca Republica Moldova e un exemplu în acest sens…
În 1932 se stabileţte la Bucureşti.
Între 1934-1936 activează ca medic chirurg la Spitalul din Cantacuzino.
În vara anului 1940 organizează Cercul Basarabenilor, având drept scop susţinerea refugiaţilor din Basarabia după ocuparea din 18 iunie 1940.
În 1946 se pensionează, dar către sfârşitul celui de al doilea război mondial Ciugureanu este mobilizat ca medic-colonel la Lipova.
Din informaţia pe care o deţinea realiza că germanii vor fi învinşi, bănuia că România va devenea o ţară ocupată. Pritenii l-au sfătuit să plece în Occident pentru a-şi salva viaţa, el însă nu a dorit să părăsească ţara, pentru întregirea căruia s-a consacrat, cu toate că ştia că nu-l aşteaptă zile bune…
În noaptea de 5 spre 6 mai 1950 Daniel Ciugureanu este ridicat de la locuinţa sa, este întemniţat la închisoarea de la Sighetu Marmaţiei, împreună cu alte personalităţi marcante care au făurit şi au consolidat statul român timp de câteva decenii. De fapt, nici nu a ajuns la închisoare căci a murit pe drum. Paradoxal! Căci toată viaţa a fost un bărbat voinic şi călit, nu a suferit de nici o boală, iar la momentul arestării avea o stare perfectă a sănătăţii, acest paradox se poate explica doar prin asasinare.
Moartea lui nu a fost constată printr-un act de de deces, ci printr-un proces-verbal.
La moment se cunosc două acte privitoare la deces. Primul e întitulat Act de moarte nr.101,eliberat de Oficiul Stării Civile de la Primăria din Sighetu Marmaţiei, conţine 26 de articole şi tot atâtea greşeli: la prima rubrică la locul de deces e specificată Regiunea Baia Mare, raionul Sighet, art.4 numele şi prenumele părinţilor: tata Gheorghe, în loc de Alexandru Ciugureanu,mama Ana,in loc de Ecaterina, art.12 – indicarea studiilor : s-a tras o linie, de parcă decedatul ar fi fost analfabet,art.14 – fără ocupaţie, art.19 – cauza morţii : insuficienţă circulatorie – hipertensiune arterială ,art.22 – nu a posedat buletin de identitate…
Actul a fost întocmit la peste 7 ani de la moartea lui Daniil Ciugureanu.
În al doilea document nu se menţionează data eliberării documentului, lipseşte prenumele mamei decedatului, nu se indică vîrsta, nu se conţin referiri la naţionalitate, cetăţenie,l oc de muncă,buletin de identitate…
Conform acestor documente putem concluziona că este vorba de un oarecare Daniel Ciugureanu, analfabet, venit din regiunea URSS, nu a fost angajat niciodată la vreo întreprindere s-au instituţie, nu a avut ocupaţie nici buletin de indentitate. A fost pur şi simplu bolnav de insuficienţă circulatorie şi hipertensiune arterială!!!
Astfel, s-au întocmit şi celelalte acte de moarte ale marilor demnitari care şi-au găsit sfârşitul în închisoare din Sighetu Marmaţiei.
Corpul neînsufleţit a lui Ciugureanu a fost îngropat noaptea într-un cimitir fără morminte (numit şi „Cimitirul Săracilor”).
Datorită familiei sale, acum cenotaful lui se află între mormintele foştilor miniştri Ion Pelivan şi Pantelimon Halippa. Pe o placă de marmură albă sunt scrise date esenţiale din viaţa sa.
Dr.Daniel Ciugureanu1885 -1950
-în memoriam-
Prim-ministru al Republicii Moldoveneşti
Membru-fondator al Sfatului Ţării
Făuritor al Unirii Basarabiei cu Romania în anul 1918 ca şef al Executivului,
ministru şi Parlamentar În Romania Mare
Martir al neamului ucis în închisoarea de la Sighet
Istoria trebuia să-l aşeze pe Ciugureanu în locul care i se cuvine între eroii şi martirii neamului, căci a fost un promator al Unirii Basarbiei cu România. E cel care era de părerea că nu există provincie mai românească decât Basarabia, că aceasta e partea vie a unui corp prin care pulsează sânge din aceeaşi inimă…
Bibliografie:
„Problema rusă faţă de interesele europene şi române”, daniel Ciugureanu,Chişinău 1919
Revista “Cugetul”, an. 2004, nr. 4;
revista “Cugetul”, an.2007, nr. 3;
“Enciclopedia”, Chisinău,Iurie Colesnic, an. 1939;
“Enciclopedia Sfatul Ţării”, an1939;
“Generaţia Unirii”, Iurie Colesnic;
“Basarabia Necunoscută”, Iurie Colesnic;
www.wikipedia.org/wiki/Penitenciarele_SighetБ
www.wikipedia.org/wiki/Daniel_Ciugureanu
www.sud-est/md/numere/20001001/dramaintelectualilor
www.gid-romania.com/articol.asp?ID=2627
www.enciclopediaromaniei.rov/wiki/Daniel_Ciugureanu